Ce perversă e lumea…
Uneori mă uit în jur și îmi dau seama că lumea a rămas la fel de perversă și de rea cum era acum 20 de ani. Vorba acelui refren vechi pare și azi mai actual ca oricând. La greu nu te ajută nimeni… până și aproapele poate să-ți întoarcă spatele fără să clipească.
Cred că din când în când ar trebui să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm: cine suntem, ce am devenit și de unde am plecat?
Astăzi am avut un exemplu clar: sunt bun atâta timp cât sunt la locul potrivit, când sunt „de folos”. Noroc că am început să rumeg înainte să spun „da”. Mi-a trecut instant prin minte: când ești în pasă proastă, nimeni nu e lângă tine. Dar când îți merge bine, toată lumea se înghesuie.
Așa funcționează societatea de azi: interese, pile, relații. Rar mai găsești autenticitate, loialitate sau implicare sinceră.
Mi-e dor de vremurile simple… de lumina stelelor din adolescență, când nu conta unde, cum sau cât timp. Conta doar să fim împreună – la un pet de Ciucaș, o slană, o drumeție. Atunci lucrurile erau mai curate, mai adevărate.
Dar și azi învăț ceva:
E frumos să fii bun. Dar e bine să știi când să-ți trasezi limitele.
Și, cum zicea un fost viceprimar: Să fim bine!