Nu știu exact de ce, dar am impresia că, în noaptea dintre 31 octombrie și 1 noiembrie, toată lumea simte nevoia să sărbătorească Halloween-ul. Mă întreb uneori dacă este vorba despre tradiție, despre dorința de a experimenta ceva diferit sau dacă, pur și simplu, în cultura noastră a devenit un nou prilej de paranghelie. Altfel, sincer, nu prea îmi explic entuziasmul general.
Și, dacă tot vorbim despre tendințe, nu pot să nu remarc un alt paradox al vremurilor pe care le trăim: toată lumea pare să aibă ceva de comentat despre inteligența artificială, să vorbească despre cât de mult ne afectează, cât de periculoasă poate fi sau cât de artificială devine lumea în care trăim. Dar, în același timp, aproape toată lumea profită de ea pentru a-și crea fotografii, filmulețe și tot felul de scenarii spectaculoase. Că, vorba aceea, e moca… „o țâră”!
Recunosc, anul acesta am ales să sărbătoresc într-un mod ceva mai simplu, alături de prietenii mei dragi, „fătălăii” mei, cum îmi place mie să le spun. O bere, un coniac, pizza, un Frutti Fresh de pere, Formula 1 și, bineînțeles, un live cu Armin van Buuren (să-i dea Dumnezeu sănătate!). Ce poți să-ți dorești mai mult pentru o seară reușită? Fără costume sofisticate, fără artificii, fără filtre și fără prea multă agitație. Doar oameni cu care te simți bine, voie bună și bucuria de a împărtăși câteva ore frumoase.
Dar, lăsând gluma la o parte, cred că vine un moment în viață când nu mai simți neapărat nevoia să te afirmi, să te faci auzit sau văzut prin cluburi, pe rețelele sociale ori prin tot felul de contexte în care pare că trebuie să demonstrezi permanent ceva. Începi să cauți altceva. Îți dorești să fii autentic acolo unde ești, să te bucuri de oamenii de lângă tine și să ai aproape prieteni adevărați, nu doar oameni de circumstanță. Oameni cu care poți râde, poți vorbi despre orice, poți tăcea fără să te simți incomod și alături de care nu trebuie să joci niciun rol.
Cred că, odată cu trecerea timpului, începi să înțelegi că nu numărul oamenilor din jurul tău contează, ci calitatea relațiilor pe care le construiești. Că nu ai nevoie de o mulțime de validări pentru a te simți important și nici de o imagine perfectă pentru a avea o viață frumoasă.
Anul acesta, cred că am înțeles și mai bine cât de important este să ai pe cineva acasă. Să existe un om alături de care să-ți închei ziua, cu care să împărtășești lucrurile mărunte, bucuriile, grijile și toate gândurile care uneori nu-ți dau pace. Pentru că, dacă lumea din jur este uneori plină de răutate, dezamăgiri și superficialitate, ce poate fi mai frumos decât să te întorci într-un loc în care găsești liniște, înțelegere și căldură?
Uneori, fericirea nu înseamnă să ai foarte multe, ci să te trezești dimineața și să realizezi că ai deja atât de multe motive să fii recunoscător. Să ai sănătate, oameni dragi, un acoperiș deasupra capului și un suflet lângă care să te simți acasă. Nu avem nevoie întotdeauna de lucruri extraordinare pentru a fi fericiți. Uneori, extraordinarul se ascunde chiar în lucrurile obișnuite. Și totuși, dincolo de toate aceste gânduri, rămâne o realitate pe care încerc să o accept și să o înțeleg: indiferent de cum este viața, trebuie să merg mai departe. Să continui să visez, să îndrăznești, să speri și să nu renunți la ceea ce siți că îți dorești cu adevărat.
Recunosc, sunt un visător. Uneori poate prea mult, poate chiar un om care trăiește cu anumite iluzii și speranțe pe care realitatea nu le confirmă întotdeauna. Am momente de luciditate în care îmi dau seama cât de singur pot fi, chiar și atunci când, la exterior, totul pare în regulă. Dar sunt și momente în care simt că universul îmi ascultă rugăciunile și îmi răspunde într-un fel pe care nu îl pot explica. Momente în care mi se permite să fiu vulnerabil, să-mi las sufletul să vorbească și să simt, măcar pentru o clipă, că am ajuns în acel loc pe care l-am căutat atât de mult. Un loc în care nu mai trebuie să demonstrez nimic, în care pot fi eu însumi, în care mă simt liber și în care sufletul găsește, în sfârșit, liniștea pe care o caută. Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase senzații: să simți că, după atâtea căutări, dezamăgiri și întrebări fără răspuns, visele și speranțele tale se întorc din nou la tine. Că încă mai poți crede, încă mai poți iubi și încă mai poți privi viitorul cu încredere.
Iar dacă tot am început cu întrebarea din titlu, răspunsul meu este simplu: da, în ziua de astăzi se poate și fără AI!
Fotografia care însoțește această postare nu are nevoie de inteligență artificială, de filtre sau de efecte speciale. Este pur și simplu o fotografie realizată într-o dimineață perfectă, de un fotograf „belea”: colegul meu de bancă din școala generală. Și, chiar dacă poate suna ciudat, după aproape 30 de ani încă ținem legătura!
Poate că tocmai aici este frumusețea lucrurilor: unele conexiuni rezistă timpului, unele prietenii nu au nevoie de filtre, iar unele momente sunt atât de frumoase încât nu trebuie îmbunătățite artificial cu sentimentul că ai lângă tine oameni cu care poți fi exact așa cum ești.
Așa că… de Halloween sau în orice altă zi, cu AI sau fără, să nu uităm să trăim frumos, să prețuim oamenii adevărați și să nu ne pierdem autenticitatea!
Să fim bine!